Marți am făcut o criză biliară. Urâtă! Cu toate medicamentele, nu și nu. Am vomat de dimineață până miercuri dimineață. Mă durea și inima! Aveam frisoane. Cumplit!
Ana trăgea pătura de pe mine și îmi spunea:
- Mami, hade!
Minunile mele adorate, care mă păzeau de parcă aș fi fost cea mai prețioasă captură.
Miercuri m-am adunat, am trimis 3 colete cu cărți (deși eram dezamăgită de oamenii care comandă prin poștă și așteaptă de la mine minuni să ajungă a doua zi. Nu se mai duc să le ridice și eu plătesc de două ori câte 10 lei! Eh... dar există un Dumnezeu și un echilibru pe undeva), am scris o poveste, am primit alte comenzi, mi-am amintit de altele, mi-am pus mâinile în cap când mi-am amintit că începe și școala și mai am de corectat teze și de realizat subiecte pentru olimpiadă. Vaaaiiiii! Ajutooooor! Vreau timp sau măcar ajutoare!
Soțul a mers la poștă și la cumpărături și duuuus a fost! :)) Evadare motivată! Casa vraiște! Haine peste tot. Reușisem să spăl și două ture de haine. Eram fericită!
Am sunat-o pe mătușa să o felicit de ziua ei. Mă întreabă cine mă ajută cu toate.
- Nimeni! Eu și Silviu cu toate! (chiar cu toate: bune și rele, zâmbete și nervi, oboseală și epuizare).
- Vaai! Am crezut că ai o femeie care să te ajute!
Ce vis frumos! Măcar o bonă pentru câteva ore pe zi (3-4) în care pur și simplu să stau să scriu, să rezolv ce am de rezolvat. Dar.... fiecare cu povestea lui de viață, cu soarta și norocul scris în stele. Bine că suntem sănătoși!
Azi, m-am trezit în zori. M-am întâlnit cu sora mea și am făcut un schimb de cărți. M-am bucurat de parcă l-aș fi prins pe Dumnezeu de picior că am citit câteva pagini în metrou. ajunsă acasă, toată lumea dormea. Am profitat și am lucrat la o poveste personalizată. Apoi am fugit în apropiere și am livrat o comandă de cărți. Apreciez și sunt recunoscătoare că locuiesc aproape de metrou și mă pot deplasa rapid în orice punct al Bucureștiului (în mare parte!)
La întoarcere, s-a trezit trupa.
- Mamamamami, mamamami!
Eu sunt Universul Universului! Cea mai tare mamă din lume! Brațele mele sunt magice! Pupicii mei și zâmbetele alungă norii și aduc poveștile.
Până ne-am schimbat, am aerisit și am decis ca ei să asculte muzciă și eu să mai scriu puțin, a sosit domnul cu masca pentru chiuvetă. Timpul și-a mutat rapid limbile și s-a făcut ora de somn. Am primit și unaviz de retur. MINUNAT! Oameni serioși!
Soțul a plecat la poștă. Când scriam de zor, aud: tropa-trop în brațele mele. Horia.
- hai să facem nani!
- Nu, nu, nu!
Cu cine o semăna așa înverșunat când vrea ceva? :)))
Mi-am mutat „biroul” ca să vadă el desene. Atât s-a bucurat și a exclamat, încât a trezit-o și pe Ana.
Și.... să mai scrii? Să mai citești ceva?
Apoi, masă! Îi las să mănânce singuri. Ana se descurcă bine. Horia renunță rapid. Ciorbă sau ce se mănâncă peste tot. Ana aleargă după Horia și îl cheamă la masă:
- Pa-pa!
Crețulina mea dulce, o actriță înnăscută și dulce este adorabilă!
Urmează baie și.... lapte, dar nicidecum somn.
Aflu că mâine am o vizită. Mă bucur. Închid telefonul și privesc în jur. Haos! Hai să fac ordine. Ceasul arată orele 22. Deloc prietenoase! Încerc să îi adorm. Nu vor. Îi mai las la o porție de joacă. Silviu se enervează că îi răsfăț și că nu am habar cât este ceasul? Ei se uită la mine.
- Nu, nani, Nu, nu!
Ok! Ascultă muzică clasică (o cărticică cu butoane! este minunată! În franceză... Paco la operă!) O opresc și le spun că animalele au adormit și le vom trezi. Mergem și adorm. Ah... așa aș dormi și eu. Dar am de scris! Și de spălat vase! Măcar biberoane!
Eeii... și ar mai fi, că s-a trezit Ana și munca s-a suspendat.
Aveam de trimis un mail urgent! Am reușiiiiiit!
De scris.... în zori și dacă mă încui în debara! :)))
